SALARIILE angajaților de la Complexul Energetic Valea Jiului cresc de la 15 septembrie. Câți bani vor primi în plus angajații

SALARIILE angajaților de la Complexul Energetic Valea Jiului cresc de la 15 septembrie. Câți bani vor primi în plus angajații
Publicat: 28/08/2024, 10:45
Actualizat: 28/08/2024, 10:49

Salariaţii Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) vor beneficia de o majorare a salariului tarifar, începând  de la data de 15 septembrie, ca urmare a creşterii inflaţiei, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul companiei.

Veste bună pentru salariații Complexului Energetic din Valea Jiului! Angajații vor beneficia de o majorare a salariului, în urma discuţiilor dintre Sindicatul Muntele şi administraţia companiei, a anunțat instituția într-un comunicat

Potrivit documentului s-a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coşul minim şi inflaţia, care trebuie aplicat conform CCM în vigoare la nivelul companiei.

Astfel, începând cu data de 15 septembrie anul curent, fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creştere a salariului tarifar cu o sumă de peste 300 de lei/angajat. Majorarea vine în contextul creşterii inflaţiei şi a valorii coşului minim necesar pentru un trai decent.

„Ne bucură că în momentul de faţă Contractul Colectiv de Muncă se respectă în integralitate, toate drepturile prevăzute în CCM şi, implicit, în contractele individuale de muncă fiind plătite la zi”, se spune în comunicat.

FOTO: Facebook

CITEȘTE ȘI:

Mihai Barbu, Metrorex: Alte două garnituri Alstom din Brazilia au plecat spre București. Două se află deja la noi, dar trebuie să treacă de probe

Ministerul Muncii: Creşte valoarea INDEMNIZAȚIEI de însoţitor pentru pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate

Ministrul Burduja, măsuri pentru creșterea producției. „La Paroșeni, au folosit inclusiv munca manuală de încărcare a cărbunelui în termocentrală”

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucraina vs. „Beretele negre”: Cum a arătat primul atac ucrainean asupra trupelor de elită ale...
Firma lui Silviu Prigoană, preluată 'ostil' de fostul lui șofer! Dezvăluiri uluitoare după decesul fostului...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Presa occidentală susține că patru țări din Europa urmează să fie invadate de Rusia. Hari...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Cine a fost Silviu Prigoană. Omul de afaceri a murit marți, la 60 de ani
Rusia interzice prin lege promovarea unui mod de viaţă „fără copii”
EXCLUSIV | 'L-am blestemat! A murit la 5 ani de la pierderea copilului meu!'
Cum și-a pierdut, de fapt, Silviu Prigoană piciorul! „Mi-am tăiat singur tendonul, pentru că medicii...
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi...
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Cine este și cu ce se ocupă Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană. Cei doi și-au...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primește Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Două săptămâni de reduceri la sute de mașini! Skoda Octavia și Toyota C-HR la prețuri...
Prinţul moştenitor saudit susţine că Israelul comite „genocid” în Gaza
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Adevărul despre relația dintre Băsescu și Udrea: Am fost singurul care am...
Megan Fox este însărcinată! Dezvăluire plină de mister
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul...
"Inima ni se face bucăți". Doliu la colegiul unde tinerii morți în accidentul de la...
Silviu Prigoană a murit! Vestea cutremurătoare a uimit întreaga Românie!
Silviu Prigoană și marea sa durere. A suferit în tăcere
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Rivalii Google din Europa vor să-și lanseze propriul motor de căutare